Observăm în ultimele săptămâni o presiune tot mai mare a investitorilor și a mediului de afaceri asupra politicienilor de a reporni economia. De fapt, ca să fim corecți, în unele țări – precum SUA, Franța, Italia, Spania – politicienii doar se prefac că ar opune rezistență și sunt motivați numai de sănătatea cetățenilor, pentru că, de fapt, vor să împace și capra și varza: alegătorii, care își doresc și să fie sănătoși, dar și veniturile salariale și libertatea de mișcare din ”perioada pre-COVID” pe de o parte, și oamenii de afaceri pe care blocarea economiei i-a lovit puternic.
În Germania, cancelarul Merkel își permite luxul de a nu-i mai păsa de popularitatea sa – căci și-a anunțat deja retragerea din funcția de cancelar în 2021 – așa că a gestionat criza de sănătate după propriul său pas și în concordanță deplină cu sfaturile oamenilor de știință. Desigur, Germania are și luxul unui sistem de sănătate supra-dimensionat datorită multor ani de excedente bugetare și implicit de investiții publice și private suficiente – dar și aici, oamenii de afaceri și-ar dori o relaxare a constrângerilor pentru firme și cetățeni mai rapidă.
Prima întrebare care se pune este: cât de rapid trebuie să repornim economia?
Oamenii de știință insistă că elementul cheie este un indice de transmitere a virusului sub 1 (în Germania el este acum în jur de 0,7), pentru a permite o ”stingere” normală a infectărilor în timp; orice valoare peste 1 înseamnă o creștere exponențială a numărului de îmbolnăviri (desigur cu cât mai mare, cu atât graficul îmbolnăvirilor și implicit cel al spitalizărilor și cel al deceselor va arată mai înspăimântător).
În orice caz, o relaxare prea rapidă și extinsă a măsurilor de distanțare socială poate duce la un salt al indicelui de transmitere, deci o întoarcere la ”total lock-down”. În opinia mea, politicienii trebuie să gestioneze cu mare prudență relaxarea.
Odată dat drumul oamenilor din case și revenit la o viață similară celei de dinainte de 2020 – cel puțin în mintea omului de rând, chiar dacă el va trebui să poarte mănuși și o mască pe față – va fi mult mai greu să îi bagi înapoi în case! Iar companiile, odată repornite – iar costurile pentru a opri și reporni marile companii nu sunt deloc neglijabile, nu este că și cum stingi lumina în hala de producție, pui lacătul și aștepți vremuri mai bune – cu greu mai pot fi oprite din nou. Iar istoria gripei spaniole din 1918 – 1920 ne arată că repornirea prea rapidă a economiei, tot la presiunea oamenilor de afaceri, a reprezentat o cauza importantă a bilanțului de 50 de milioane de victime.
Cu datele de până acum, doar China (pentru că a localizat rapid și brutal epidemia și a instituit o carantină draconică pentru aproape 3 luni) și Germania (pentru că, ei bine, este și rămâne Germania…) își pot permite repornirea graduală a economiei. Poate și SUA, în unele state mai puțin afectate, dar acolo lipsa totală de management la nivel federal s-ar putea să fie la fel de nocivă ca și virusul în sine. În rest, Europa nu prea este pregătită pentru relaxare. Cu toate acestea, relaxarea a început ”după ureche”, căci puține țări au testat îndeajuns încât să poată calcula în mod corect indicele de transmitere al bolii.
Unde se află România în această poveste?
Ca și celelalte țări din Europa Centrală și de Est: cu o infrastructură medicală depășită de situație și în consecință, forțând liderii politici să apese pedala prevenției la maximum. Iar măsurile de sănătate luate rapid și dure înseamnă scădere economică mare. În plus, ca toate celelalte economii mici, România nu a putut beneficia de o inundare cu bani a pieței, pentru a susține atât cât este nevoie perioada de lock-down, așa cum au făcut marile puteri economice – UE, SUA, Japonia.
Totuși, ceva fonduri de la UE vor fi alocate și României, pentru a susține impactul crizei de sănătate asupra economiei românești. Și poate mai important, criteriile fiscal-bugetare ale Uniunii au fost relaxate, ceea ce oferă și țării noastre o plajă mai largă pentru ascunderea deficiențelor structurale pe care le aveam oricum.
Un ”avantaj” al României este acela că un procent relativ mic dintre români sunt angajați, ba chiar mult mai puțini sunt angajați în sectorul privat – deci populația nu a fost afectată puternic de închiderea economiei. Bugetarii și-au luat în continuare salariile muncind ” din când în când” sau de acasă (puținii care aveau laptopuri și un serviciu adaptabil la telemuncă), pensionarii și-au primit în continuare pensiile, iar șomerii și asistatii social au primit în continuare sumele respective. De unde, din ce bani? Asta vom vedea mai încolo! Deocamdată, liderii noștri (care sunt și ei presați de două rânduri de alegeri în această toamnă) nu își pot permite să fie prea ”defazați” față de restul UE. Presiunea din partea mediului de afaceri, a alegătorilor (sau cetățenilor, sau potențialilor bolnavi, citiți cum vreți) și din partea partenerilor comerciali și investitorilor străini este tot mai mare. În consecință, relaxarea restricțiilor va veni mai repede decât ar trebui, cu asumarea costurilor de sănătate aferente.
Cât de rapidă va fi revenirea economiei românești?
Depinde în primul rând de cererea externă de produse și servicii din România; altfel spus, depinde de cât de repede își va reveni economia UE și în ce regiuni. Dacă exportatorii români vor da drumul la producție, acest lucru va avea efecte în cascadă: taxe plătite la buget, revenirea (lentă probabil) a puterii de cumpărare a românilor care muncesc în sectorul privat – căci bugetarii cum am spus mai sus, nu au fost prea afectați – și o presiune și mai mare pe relaxarea în servicii și turism. Este nevoie de măsuri de susținere a companiilor de către stat? Probabil că nu.
Noi nu suntem în situația Germaniei sau a Franței (ca să luăm doar două exemple din UE) ca să avem suficienți bani și încrederea finanțatorilor străini. Nu dispunem de resurse financiare pentru a salva marile corporații (vezi cazul Lufthansa ori Renault). Ba chiar nici nu avem nevoie, căci marile noastre corporații sunt deținute de investitori străini – deci este problema lor, în mare parte, cum gestionează ieșirea din criză. Desigur, guvernul poate ajuta prin plata șomajului tehnic acolo unde este cazul, sau eventual cu unele facilități fiscale. Mai poate cu scopuri parțial electorale să își ofere și sprijinul pentru sectorul IMM – dar bani pentru a susține cu adevărat economia nu sunt.
Și atunci, revenirea rapidă se poate întâmpla numai într-un context european favorabil.
Dar spirala de relaxare se poate bloca brutal și rapid dacă intervine un al doilea val (poate chiar mai puternic?) de îmbolnăviri în țările Europei sau în România. Să sperăm că până atunci vom avea pe piață medicamente care să permită tratamentul acasă și eventual să scadă procentul de decese.
Sau dacă vreți să încheiem într-o notă și mai optimistă, să sperăm că virusul, din motive necunoscute nouă, va decide să nu se mai transmită – poate îl convinge Donald Trump sau ceilalți politicieni care au nevoie de creștere economică pentru a fi realeși?
Dragoș Cabat, CFA – Președintele C.A. SAI Certinvest
Informațiile cuprinse în prezentul articol sunt cu caracter informativ și prezintă opinii personale ale autorului. Opiniile prezentate în cadrul articolului nu reprezintă o consiliere financiară personalizată cu privire la investiții sau consiliere fiscală/juridică. În situația în care intenționați să investiți într-unul dintre fondurile administrate de către SAI Certinvest SA, citiți Prospectul de emisiune și Informațiile cheie destinate investitorilor (DICI). Performanțele anterioare ale fondurilor nu reprezintă o garanție a câștigurilor viitoare. SAI Certinvest S.A. nu este responsabilă în privința potențialelor pierderi rezultate în urma tranzacțiilor desfășurate în concordanță cu ideile exprimate în acest articol. De asemenea, autorul își rezervă dreptul de a modifica datele prezentate în articolele postate, fără nicio notificare prealabilă. Preluarea integrală sau parțială a informațiilor prezentate în articolele postate pe blog se va face doar cu precizarea sursei.