Talk to an advisor

Phone: 021 203 14 00

consultant
  • Certinvest Logo
  • Investitii Online Logo
  • Certinvest Life Logo
  • Investitii Online

Dragoș Cabat, Certinvest: România și zona euro: de la drumuri paralele la divergență

18 Jun Dragoș Cabat, Certinvest: România și zona euro: de la drumuri paralele la divergență

Când România a aderat la – sau mai precis a fost primită în – Uniunea Europeană, conducătorii țării noastre au făcut o promisiune implicită: aceea de a trece la monedă unică, euro, într-un interval de timp rezonabil. Aceeași promisiune au făcut-o toate celelalte țări la aderare. Dar, dacă în UE am fost primiți în 2007 cu multe lecții nefăcute, printr-o decizie politică a membrilor UE din acel moment, pentru aderarea la zona euro este nevoie să îndeplinim niște criterii clare, stabilite prin Tratatul de la Maastricht-cel care a pus bazele Uniunii în forma sa actuală, precum și adoptării monedei unice – pentru toate țările membre.

 Cele 4 criterii (care de fapt se traduc prin mai multe ținte) sunt suficient de stricte și tehnice, dar în același timp suficient de largi pentru a putea fi atinse.

Stabilitatea prețurilor, primul criteriu, spune că inflația în România trebuie să nu depășească cu mai mult de 1,5% media celor mai performante 3 țări din zonă euro, iar această evoluție trebuie să fie sustenabilă. Noi am îndeplinit acest criteriu cu greu și sporadic, cu toate eforturile făcute de oficialii Băncii Naționale prin politica monetară adoptată.

Al doilea criteriu, cel privind finanțele publice, vizează două componente: un deficit bugetar mai mic de 3% din PIB și o datorie publică mai mică de 60% din PIB

Guvernele României au făcut mari eforturi întotdeauna să păstreze deficitul sub 3%, uneori chiar jucându-se cu plățile și înregistrarea de cheltuieli în ultimele luni ale anului pentru a se încadra în țintă. Aceste eforturi au generat alte dezechilibre în economie, pentru că pur și simplu, nu a existat voința politică pentru a schimba structura de venituri și cheltuieli și a pune în practică legile existente care să asigure un deficit mic și sustenabil. În schimb, datoria publică a fost întotdeauna și este în continuare mult sub limita de 60% din PIB.

Criteriul al treilea se referă la ratele nominale ale dobânzii pe termen lung. Cât timp nu poți îndeplini primul criteriu, cel despre inflație, este greu dacă nu imposibil să îl îndeplinești pe acesta. Din nou, am reușit mai degrabă întâmplător să ne încadrăm în această constrângere.

Ultimul criteriu se referă la variația cursului de schimb al leului față de monedă unică; această variație trebui să fie mai mică de 15% în oricare direcție. Cu eforturi constante din partea acelorași oficiali BNR și o politică monetară strictă, derapajele de curs au fost administrate bine, așa că am îndeplinit și acest criteriu în multe dăți.   

Unde suntem acum, la 13 ani de la aderare, în drumul nostru spre adoptarea monedei unice și mai ales de ce?

Până acum, îndeplineam – nu fără eforturi și nu neapărat în mod sustenabil – cam trei din cele 4 criterii. Cu toate acestea, liderii politici nu și-au asumat niciodată cu adevărat ținta de aderare la zona euro, sau măcar pe cea de integrare în ‘anticamera’ sa, mecanismul cursului de schimb ERM II, care ar fi condus după 2 ani la evaluare finală de aderare la moneda unică. Data țintă de aderare a fost împinsă întotdeauna după un nou ciclu electoral, ca și cum nicio forță politică nu și-a dorit să își treacă în CV acest rezultat remarcabil… Chiar atunci când păream foarte aproape de a  îndeplini toate condițiile de aderare, eram ca mobilizare în acest sens, foarte departe. 

De ce? Probabil că politicienii au învățat din criza Greciei că odată adoptată moneda unică nu te mai poți juca așa cum vrei cu politica fiscală – singura pârghie care îți mai rămâne pentru a balansa dezechilibrele din economie.

Și nici nu mai poți da vina, la nevoie, pe Banca Națională pentru nereușitele proprii, sau dimpotrivă, să îi aștepți intervenția prin politicile monetare, prin care să echilibreze corabia economiei care se află în derivă. Iar politica fiscală este cea care îi ține în frâu pe alegători, cărora guvernanții ‘le dau’ bani prin reduceri de taxe, majorări de pensii, ajutoare sociale și alte astfel de ‘cadouri’ electorale.

Astăzi, în condițiile crizei de sănătate, care a generat și criza economică, mai îndeplinim doar o țintă – datoria publică sub 60%, parte a criteriului privind finanțele publice, dar și această datorie crește rapid și amenințător de câțiva ani, pentru a finanța deficitele fiscale. Desigur, astăzi majoritatea țărilor din zona euro nu îndeplinesc nici ele toate criteriile de convergență, în special pe cel al datoriei publice și al deficitului bugetar – dar nici nu le-o mai cere nimeni. Așa cum se spune și în Tratat, în cazul derapajelor de traseu – iar criza actuală este un eveniment care nu poate fi imputat niciunui guvern – țările trebuie să arate că fac eforturi pentru a reintra cât mai rapid și în mod sustenabil, în țintele agreate. 

În Romania, un anunț tehnic și real în mare parte, a fost citit în cheie politică groasă de politicieni și reprezentanții media: nu mai îndeplinim niciun criteriu din Tratat!

Pe lângă faptul că nu este total adevărat, în condițiile actuale și într-o țară care a intrat în criza de sănătate cu dezechilibre majore (deficit bugetar plus deficit de cont curent, inflație în creștere) și politici fiscale populiste total neadecvate situației, nici nu este de mirare că nu mai îndeplinim criteriile de aderare! Nici nu cred că ne cerea cineva asta pentru anul 2020 și probabil nici pentru 2021.

Ce pot face însă liderii politici ai României este să se pună de acord, măcar acum, pentru un calendar de readucere a indicatorilor macroeconomici în graficul pentru aderare la moneda unică. În primul rand, să stabilească o țintă realistă de aderare și apoi să o transpună în realitate.

Altfel, să își asume – precum liderii care văd democrația într-o notă personală, din Ungaria și Polonia – că nu doresc aderarea la moneda unică, sau pur și simplu să spună deschis că nu sunt în stare să își asume această țintă și obligație față de partenerii noștri din UE.

 

Dragoș Cabat, Președinte CA SAI Certinvest

Sursa foto: Facebook

Articolul a fost publicat pe 18 iunie 2020.

Informațiile cuprinse în prezentul articol sunt cu caracter informativ și prezintă opinii personale ale autorului. Opiniile prezentate în cadrul articolului nu reprezintă o consiliere financiară personalizată cu privire la investiții sau consiliere fiscală/juridică. În situația în care  intenționați să investiți într-unul dintre fondurile administrate de către SAI Certinvest SA, citiți Prospectul de emisiune și Informațiile cheie destinate investitorilor (DICI). Performanțele anterioare ale fondurilor nu reprezintă o garanție a câștigurilor viitoare. SAI Certinvest S.A. nu este responsabilă în privința potențialelor pierderi rezultate în urma tranzacțiilor desfășurate în concordanță cu ideile exprimate în acest articol. De asemenea, autorul își rezervă dreptul de a modifica datele prezentate în articolele postate, fără nicio notificare prealabilă. Preluarea integrală sau parțială a informațiilor prezentate în articolele postate pe blog se va face doar cu precizarea sursei.